vineri, 30 septembrie 2016

marți, 27 septembrie 2016

--- de aproape, de departe ---

Un tată își duce în brațe copilul, care la rândul lui are în brațele-i gingașe o veveriță moartă, pe care o mângâie și o alintă în lumea lui.
De departe, pare o jucărie de pluș obosită sau o blană de pe paltonul ponosit al bunicii.
O mamă, într-o stație de autobuz, pe o vreme ploioasă, își îmbrățișează cei doi copii, fetița mai înaltă, băiatul mai scund,  care de abia a început grădinița.
De departe, părul alb-mătăsos al mamei acoperă profilul fetei și totul pare precum un bunic pitic cu părul sur își petrece nepotul la școală repetându-i la ureche sfaturile pe care i le-a spus acasă.
De aproape suntem una.
De departe suntem alta.

vineri, 23 septembrie 2016

((((( dialog )))))

In continuare veți citi, dacă o să aveți răbdare, un dialog ca eșarfa fluturândă de la gâtul unui pilot de avion din primul război mondial, cu câteva momente înainte de a fi doborât de o mitralieră dușmană:
--Când se întorc barosanii ????
--Azi. Acu' am trecut de Rm. Sărat. Ne vedem după-amiază?
--Desigur!!!!! Să-ți aduc baxurile de vin!!
--Perfect!!!! Să ne oprim pe centura Buzăului la o muie???
.......................................................................................

miercuri, 21 septembrie 2016

:::: 1+1, fără cârmaci ::::

Bunelul e trist. A fost ieri la doctor care i-a interzis cu orice chip să mai fumeze.
" Întotdeauna am plutit fără cârmaci. 1+1 fără cârmaci, râdeam cu prima nevastă!!", imi spune bunelul abătut la marginea patului.
În pat, bunica agonizează și își duce ultimele zile bâiguind tot felul de vorbe de nedeslușit.
" Marioară, mai vrei o cașeta?!? ", urlă bunelul la urechea ei.
De pe hol se aude ceasul cu cuc, clipele trec ca bătaia pleoscăită a unor vâsle imaginare, doar claxoanele de pe strada și uruitul tramvaielor învechite sunt pentru mine, pentru bunic si mai ales pentru Marioara vocea unui cârmaci ascuns, nevăzut, care ne mână spre niciunde....

miercuri, 17 august 2016

{{{ Teribilul Domn Lavrentie }}}

Ideea principală a Domnului Lavrentie era legată de teatru în general. Domnul Lavrentie consideră dramaturgia ca fiind un roman mai slab cu alte cuvinte dramaturgii sunt niște romancieri ratați. "Puterea estetică a unei piese de teatru adică tăria emoțiilor declanșate în spectator sau cititor depinde de dibăcia cu care dramaturgul scrie și inseră indicațiile de scenă."  îmi spunea deunăzi Domnul Lavrentie. Scheletul artistic (esența unei piese de teatru) este reprezentat de indicațiile de scenă, mereu și nemeritat între paranteze.
(Iese în stânga în direcția cabinei de baie) este una dintre indicațiile de scena din Pescărușul de Cehov  ce apare în actul al Doilea dupa o replica a Irinei Nikolaevna Arkadina și precede o alta replică a lui Soris. Evident indicația e mai lungă dar fără ea textul ar fi fost mai searbăd, mai static. "Fara indicatiile de scena ce frumusete sa descoperi intr-o piesa de teatru in care un biet si nevinovat de pescarus este omorat si apoi impaiat??" imi spune razand Domnul Lavrentie.
Domnul Lavrentie a scris până acum 2 piese de teatru, mai speciale sa le spunem, alcătuite numai din indincații de scenă.
Teribil acest domn Lavrentie!!!!!
 (Cortina)

sâmbătă, 13 august 2016

::: povestea (fetei) babei și a (fetei) moșului :::

Urează-i unui muribund La mulți ani alături de cei dragi.
Va realiza deîndată că sănătatea și împlinirea dorințelor
Sunt la fel de adevărate ca povestea (fetei) babei și a (fetei) moșului...