*** La semafor ***

*** La semafor ***

Domnul Prepelita e cel mai bun frizer din cartier. Nu-i place denumirea relativ noua de hair-stilist. 

Are un talent innascut. Nu intamplator doamnele cochete l-au poreclit Karajan. "Isi plimba foarfecele si sculele sale prin parul clientilor ca un dirijor bagheta prin aer. Parca-i Karajan!" 

Pravalia Domnului Prepelita se numeste "La semafor". Mi-am luat inima in dinti si m-am dus si eu la frizeria "La semafor" sa beneficiez de serviciile Domnului Prepelita. M-a intampinat cu un zambet larg si prietenos in timp ce tundea o clienta.

- De ce "La semafor" Domnule Prepelita?

- Da, pentru ca la semafor, cat timp dureaza culoarea rosie vei observa cum fiecare doamna isi aseaza parul sau isi corecteaza  machiajul in oglinda retrovizoare, isi mai observa cate un punct negru pe pielea fina a obrazului , isi curata aripile nazale pe interior, lustruindu-le cu degetele ca pe  palniile unor instrumente muzicale, deci  la semafor avem ragazul sa ne privim si sa vedem cum suntem.

................................................................................................................................................................

Am luat loc pe scaun asteptandu-mi randul cu o usoara temere, intrebandu-ma daca am ajuns unde trebuie.

*** Eroul national al tarii mele ***

 *** Eroul national al tarii mele ***
 lui Leonard David

Barkaj este eroul national al tarii mele. In fiecare oras in piata centrala exista cate un monument inchinat lui Barkaj, Barkaj calare, Barkaj bust sau Barkaj infasurat in steagul tarii noastre.
Acum aproape 100 de ani, in plina dictatura, Barkaj infasurat in drapelul nostru s-a urcat pe cladirea parlamentului si s-a aruncat in vazul a sute de mii de demonstranti urland pentru libertate si independenta.
De atunci, Barkaj apare in toate cartile de istorie si tot de atunci s-a hotarat ca in fiecare piata centrala sa fie amplasat un monument in memoria sa.
De ziua sa lumea aduce flori si le lasa pe postament. Tinerii casatoriti fac poze dupa oficializarea casatoriei. Veteranii de razboi sunt decorati de presedintele tarii la statuia lui Barkaj. Altii isi dau intalnire aici.
Atata lume se perinda la statuia lui Barkaj!!!!
In fiecare seara ma culc cu gandul la Barkaj si cata lume il venereaza.
De mine oare cine o sa-si aduca aminte???
Am cumparat un pitic de gradina din ghips strident colorat. Cu o surubelnita mi-am inscriptionat numele pe postamentul din ghips. Intr-o zi o sa duc piticul langa statuia lui Barkaj.
Lumea o sa  zica:  strasnic erou, strasnic pitic.

+++ o chestiune testamentara insolubila +++

Poti face avere din orice. Iti trebuie doar un dram de noroc si o minte clara.

Anatol Tatar a fost un mester tamplar,  iscusit sa-i spunem. Dupa terminarea scolii de meserii, specialitatea tamplarie si-a luat viata in propriile maini si a deschis propria afacere. Bizoni si bivoli de lemn in miniatura, bomboniere, scrumiere in forma de frunza de stejar, dulapioare de bucatarie, cornize inzorzonate au fost la inceput primele obiecte create de mana mesterului Tatar. Mai apoi a patruns si pe piata serviciilor funebre cu oferta sa unica spuneau unii in cruci si sicrie personalizate.

Priceperea sa era dublata si de sonoritatea particulara a numelui sau. Doar cativa prieteni intimi stiau insa ca mesterul nu se impaca deloc cu acest lucru. Un sentiment de rusine amestecata de vina il cuprindea cand isi auzea prenumele cu sonoritati slave. “Niste parinti tampiti” isi repeta intr-una. Hotarase de aceea ca in eventualitatea unui mostenitor sau mostenitoare sa nu mai faca aceeasi greseala.

La o varsta la care altii considera viata sentimentala incheiata a cunoscut o tanara si frumoasa femeie din orasul vecin cu care s-a si casatorit. Nu mult dupa aceea i s-a nascut un fiu pe care Anatol i-a dat numele de Ernesto, in memoria marelui comandant spunea el. L-a declarat oficial la primarie ca Ernesto A. Tatar.

Nici nu trecuse un an si tanara sotie neglijata de sot care mai toata ziua muncea fara pauza in atelier si-a luat copilul si a fugit in lume. Anatol Tatar nu a mai primit nici un semn de viata si la cativa ani s-a recasatorit.

Cea de a doua consoarta i-a daruit un alt baietel pe care parintii, dar mai ales Anatol, au hotarat sa-l numeasca la fel ca pe primul, Ernesto A. Tatar. Nici cea de a doua femeie nu a avut parte de un trai diferit fata de prima sotie. Anatol muncea zi si noapte la bibelourile din lemn lacuit. Munca istovitoare, umezeala atelierului si o alimentatie nechibzuita l-au imbolnavit in cele din urma pe Anatol care a cazut la pat si a murit. Inainte de a-si da obstescul sfarsit a intocmit cu  un prieten notar testamentul lasandu-si toata agoniseala lui Ernesto A. Tatar.

Si astazi la mult timp dupa moartea mesterului Anatol Tatar cei doi fii isi disputa prin tribunale averea tatalui in timp ce atelierul sau zace in paragina, bibelourile sunt mancate de carii iar pe mormantul sau cresc buruienile ca pe o vale neumblata.

  

••• povestea unei albine •••

sunt o albină din prisacă.

aștept orice bondar, ceva să-mi facă.

bâzâi într-una și zbor în cercuri line,

doar vreun bondar mă va zări și-mi va fi bine!

polenul îl păstrez să-l ia cine-o fi primul.

nu am răgaz, în piept simt tot veninul

al meu și al albinelor ce-așteaptă 

un biet bondar, pufos să urce-n stup măcar o treaptă.

...................................................................

se odihnea pe-o floare, la-ntors, către prisacă.

a fost ingurgitată (aproape instantaneu) de-o vacă...

*** o cana cu apa calda ***

"Sunt pacienta pe care ati operat-o dvs. de sindrom oclusiv la sfarsitul lunii februarie 2013. 

Saptamana viitoare ar tebui sa vin la control si va rog, daca se poate sa ma programati pt vineri 19. 04. la ora pe care o stabiliti dumneavoastra. 

Am aceasta rugaminte deoarece pe 18 sunt programata la control pt glaucom, iar, pe 15 este programat sotul meu la medic, aici, la Pitesti. 

 ................................................................................................................................................................

Trebuie sa va spun ca din cand in cand (cam de 2-3 ori pe zi) am dureri in abdomen fie ca niste intepaturi, fie nedefinite, fie inainte de a avea scaun. 

Respect recomandarile privind alimentatia, dar am scaun (fara a fi constipata) numai band in fiecare dimineata o cana cu apa calda.

Va multumesc pentru intelegere si astept OK-ul de la dumneavoastra."

OK!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

*** Leontin si schimbarea de paradigma ***

*** Leontin si schimbarea de paradigma ***

Satul de tot si de toate din jurul lui Leontin a decis sa se retraga din lume.

Pentru inceput si-a distrus telefoanele celulare si a vandut televizorul si cele doua aparate de radio.

Cu banii luati a achizitionat sase seturi de jaluzele mov pe care le-a montat la fiecare geam din casa.

Rationamentul lui Leontin a fost simplu.

 “ Daca ni se promite o lume de apoi, vesnica sau cum o fi ea, in schimbul lumii de aici, atunci aceasta nu este buna. Dar viata noastra de aici e compusa pe de o parte de o perioada de plina luciditate (in care asteptam practic viata de apoi) si o alta de somn sau lumea visului. Daca aceasta din urma e cea adevarata? Oricum ne e mai la indemana decat cea de apoi. De ce sa nu ne aruncam confortabil in ea?”

A vandut toate hainele si a cumparat sase perechi de pijamale.

Din pensia de boala, dupa un calcul bine chibzuit, si-a cumparat o rezerva multumitoare de somnifere.

………………………………………………………………………………………………………… 

De ceva vreme nimeni nu l-a mai vazut pe Leontin. Multa lume se intreaba pe unde s-o fi pierdut.

Doar in noptile cu luna plina mai apare in visele unora. 

*** fertilizare in vitro ***

Acum 20 de ani, Coca, profesoara de franceza, pe 16 iunie implinea 43 de ani. Trecuta prin doua mariaje nefericite si multiple relatii neimplinite a hotarat ca cel mai frumos cadou de ziua ei ar fi ca in anul urmator sa devina mama. Si nu oricum, prin modul obisnuit in care incercase de atatea si atatea ori fara rezultat, ci prin fertilizare in vitro. Cu ajutorul unor rude a gasit o clinica specializata tocmai in indepartata America de nord. Aproape toata agoniseala ei de bugetar amarat a cheltuit-o pe drum si pe spitalizare. Dar a meritat. La un an, prin cezariana a nascut-o pe Mihaela. De la varsta de 4-5 ani fetita frecventand tot felul de petreceri ale colegilor (unde pe langa micuti apareau si cuplurile de parinti) a inceput sa se intrebe si sa o intrebe insistent pe Coca cine este tatal ei. “Cineva din univers, raspundea  Coca cinică, si nu oricine, e probabil un american”. Raspunsul mamei a marcat intreaga viata a Mihaelei, astfel ca dupa ce a terminat facultatea de arhitectura printr-un program umanitar a reusit sa plece in America in cautarea tatalui. Avea de gand sa se stabileasca in Cleveland (sau in apropiere) unde se afla Clinica, unde ea fusese zamislita si unde banuia ca se invarte si propriul ei tata. A gasit initial un loc de munca la un mic cabinet de arhitectura unde indeplinea mai mult rolul de femeie de serviciu si era si prost platita. Apoi a lucrat la o benzinarie pentru cateva luni. Mai apoi a urmat un sir lung de meserii care mai de care si la fel de prost platite uitand cu totul de ce a venit in America si ce cauta de fapt. Nu a durat mult si greutatile vietii au determinat-o sa ajunga femeie intr-un club pentru adulti. A cunoscut intr-o perioada relativ scurta multi barbati, majoritatea intre doua varste. Daca vreunul dintre ei era tatal ei? Auzea mereu raspunsul mamei: “Cineva din univers, si nu oricine, e probabil un american”. In schimbul atingerilor fine clientii primeau nenumarate intrebari despre viata personala, familie, trecut,  si opiniile lor despre fertilizarea in vitro. Multi dintre barbati reclamau  asta patroanei. Lucra zi si noapte cunoscand din ce in ce mai multi barbati. Nici macar gandul incestului nu o speria. Sacrifica totul pentru a-si cunoaste tatal. A continuat in acest infernal ritm pana intr-o zi cand a citit o scrisoare din partea mamei in care aceasta o implora sa renunte la cautarea tatalui. Mai mult, tatal ei putea fi un exemplar barbatesc sanatos aflat doar in trecere prin America dar cu alta origine, de aiurea: Europa, America de sud, Mexic, Canada chiar si Noua Zeelanda.

A ajuns macinata de bolile meseriei si de ticuri nervoase intr-un spital psihiatric, continuand sa caute doar cu mintea, acum bolnava, prin univers, propriul tata.