luni, 31 octombrie 2016

••••••• la țigănci •••••••



O constatare bizară mi-a fost adusă la cunoștiință de un consătean plecat din România în Italia, la muncă, în urmă cu aproape 15 ani. Revenit într-o vacanța de 2 săptămâni in țară, amicul a fost nevoit sa facă o călătorie in capitală pentru a-si cumpara instalațiile sanitare pentru casa pe care o construiește pe locul casei parintesti. (Mai toti emigrantii nostrii dupa o căpătuiala acceptabila dărâma casele parintesti si construiesc niște monstruozitati arhitectonice, ce ar compensa psihologic statutul de sclav de dincolo, locuri unde chipurile se vor retrage la pensionare.)
Nu l'a deranjat traficul haotic si modul nesănătos de șofat al compatriotilor. Ce l'a mirat in schimb a fost șirul de tiganci de la marginea carosabilului care fluturau energic teancuri de hârtii (bonuri fiscale prin care se decontează cheltuielile de firmă). A oprit preț de jumătate de ora sa se convingă dacă cineva apelează la aceste precupețe de ocazie. Nimeni  nu a oprit si nimic nu s'a întâmplat!!!!!!
.......................................................................
Iată ce am primit de la amicul meu la câteva zile inainte ce acesta plănuia sa se reîntoarcă in Italia:
" Draga Leonte,
Am decis sa nu ma mai întorc la locul de munca. Am condiții bune, oamenii sunt ospitalieri, dar groaza ca un cataclism care va sa vie si sa radă tot de pe fata pământului, acolo, unde si acum dupa cum stii cutremurele apar unul dupa altul, m-au determinat sa iau decizia de a rămâne definitiv in țara mamă.
Dupa cum vezi si stii, trăim intr-un haos total. Nimic nu mai merge ca pe vremuri. Exista in schimb in teoria haosului un efect pervers numit efectul fluturelui, adică, mișcarea aripilor unui fluture, mișcare fina abia perceptibilă, poate determina la distanță o tornada, uragan sau (de ce nu aș crede eu) un cutremur. Am încercat săptămâni de-a rândul  sa cumpăr toate facturile de pe marginea drumului dar mereu, mereu, apăreau alte țigănci care fluturau teancurile de hârtii fără a fi constiente ce dezastru determinau, undeva, departe."
Nu știu ce sa mai spun. Singura măsura de siguranța a fost sa-i arunc evantaiul prietenei mele deși canicula de la terasa unde eram si e-mailul amicului m-au tulburat profund.
................................................................
Ospătar, încă o bere te rog!!!!!!!!

marți, 25 octombrie 2016

99999 I Phone, I Pad 99999

Credeti-ma!!!!
Sunt un cersetor adevarat!!!
Mi-am pierdut ambele picioare intr-un accident prostesc in care mama-mare aflata intr-un conflict cu tatal meu, un betiv degenerat, m-a aruncat din caruta in fata cailor crezand ca tata va opri caruta si il va determina sa se intoarca acasa, in mahalaua noastra.
Tatal meu, ori nu a vazut, ori era prea baut dar in schimb a biciuit nervos caii care au trecut peste picioarele mele ca peste niste tulpini de papadie.
Dumnezeu a suflat in toate papadiile atunci!!! A suflat din nefericire si peste picioarele mele.
De atunci ai mei ma duc la cersit intr-un carut de copil, schimband la doua zile intersectia pentru a nu obisnui si plictisi lumea.
Si tot de atunci tatal meu nu a mai venit niciodata.
"Nu are rusine si nu a avut niciodata" ne spunea  si ne spune in continuare si mama-mare.
Dar, eu cred ca spre deosebire de ce crede bunica despre tata, lumea acum are rusine.
"Cand ti-e rusine iti pui ochii in pamant si gata" spunea iar mama-mare.
De cele mai multe ori mama-mare sau fratele Petre ma aduceau la cersit in cate-o intersectie.
Iar mama-mare imi spunea:
" Uită-te in fiecare masina!!!! lumea s-a schimbat!!!! Numai taica-tu pe unde o fi nu a inteles nimic! Doar cel care conduce masina priveste inainte, e atent la drum. in rest, ceilalti dinăuntru stau cu ochii in pamant, de rusine!!!"
............................................................................................................................................................
Ramas singur, inaintand cu greu printre masini, am vazut cu ochii mei cum toti ceilalti din masina păreau într-adevăr cu ochii in pamant, dar priveau niste tablii luminoase, colorate, mai mari sau mai mici, pe care le atingeau din cand in cand cu degetele.
As fi nespus de bucuros ca vreodata tatal meu sa se reintoarca si sa imi aduca si mie o tablie colorata sa stau toata ziua cu ochii................

miercuri, 12 octombrie 2016

+++++++ RIGOR MORTIS +++++++

Veronel a lucrat 10 ani la un serviciu de pompe funebre unde a facut de toate. A fost șofer de dric, ajuta la coborârea sicrielor din apartamentele de la etajele superioare de la bloc (fiecare etaj fiind tarifat suplimentar), o ajuta pe Doamna Cristina, soția patronului la gătitul si porționarea colivei, a formolizat zeci poate sute de cadavre.
"Câte o seringa pe fiecare nară si patru seringi in abdomen sau burtă cum zice lumea", imi spunea sigur pe el ca si cum mi-ar fi descris pașii unei intervenții laborioase.
Se mândrea printre altele ca o îmbălsămase pe Jana Gavriliu o fostă ziarista celebra in perioada vechiului regim, cu sexualitate incerta dar pe atunci lucrurile astea erau ținute sub tăcere.
" A fost clar femeie, radea Veronel, doar am văzut-o dezbracata, amintindu-si cât de greu au scos sicriul din apartamentul ziaristei de la etajul 9."
Adora parastasele. " Sunt adevărate petreceri la care nu trebuie sa aduci cadouri și nici nu trebuie sa dansezi."
Nu înțelegea deocamdata care e semnificatia prosoapelor sau batistelor agățate de portierele mașinilor in convoaiele de pe strada care urmăresc dricul.
" Sa aibă defunctul cu ce să-și sufle nasul pe lumea ailaltă, imi spunea mai in gluma mai in serios Veronel. "
..............................................................................
"Câte o seringa pe fiecare nară si patru seringi in abdomen sau burtă cum zice lumea", imi repetă Veronel sigur pe el ca moartea care ne pandeste pe noi toți, de la orice colț și in orice moment...

duminică, 9 octombrie 2016

€€€ TATUAJ €€€



Amărât de atâtea reclamații și vorbe urâte despre el, John Lupu și-a tatuat pe fiecare labă a piciorului LESS SMELL, cuvinte însoțite de un desen gen fuior, tip ghotic.

joi, 6 octombrie 2016

### La reabilitarea termică a blocului nostru ###



Intr-o dimineață niște muncitori îmbrăcați în haine fosforescente verzi și cu căști galbene pe cap au descârcat sute de schele în fața blocului nostru. După cum ne reamintea un afiș la intrarea blocului, afiș pus de primărie, urma reabilitarea termică a blocului. In aproape o saptamâna un ciorap din țevi metalice a încercuit toate apartamentele. La sfârșit schelele au fost demontate și oamenii cu căști galbene au coborât de pe ele mai puțin unul care a rămas in balconul Doamnei Rodica de la etajul 7 si nu a mai vrut in niciun chip sa coboare, ca un porumbel care iti vine pe pervaz si nu mai vrea sa plece niciodata. Noi, copiii din bloc ne închipuiam ca Doamna Rodica îi da de mâncare iar el face zilnic curățenie in balcon. Cand plecam si ne intoarceam de la școala făceam un scurt ocol pana in fata balcoanelor sa vedem casca galbenă de la 7.
.............................................................................,
Oare el ce o sa facă la iarnă?!?!?!?!

///// Strada Angrenajului\\\\\

L'am prins cu ambele mâini.
L'am zguduit de câteva ori și apropiindu-l de ureche nu am sesizat vreun zgomot suspect.
Apoi, l'am ridicat deasupra capului și l'am trântit cu putere de podea. Am crezut câteva secunde că va ricoșa în față sau în alte părți ale corpului.
L'am ascultat din nou. Și iarăși niciun zgomot.
L'am aruncat încă o dată, acum cu o forță și mai mare.
- Pleacă de aici cât poți de repede, mi-a strigat un gospodar printre lemnele gardului, de la curtea de vis-a-vis!
- O să dau drumul la câine, urlă gospodarul iară.
.............................................................................
L'am aruncat lângă bordură și am plecat în fugă promițându-mi în gând că nu voi mai trece niciodată pe Str. Angrenajului.

vineri, 30 septembrie 2016