- Ce te holbezi așa la mine? îmi spuse cu o voce bine timbrată paianjenul din colțul tavanului camerei.
- Te urmăresc de câteva zile bune. În loc să trândavesti si sa te tângui, mai bine ai ieși în lume.
Și-a dres un pic vocea și a continuat:
- Păianjenul își țese plasa și astfel lumea lui e una concretă. Copiii-păianjeni cresc la rândul lor pe șiragurile plaselor genitorilor. Unii dintre ei, mai curajoși, vor schimba configurațiile pânzelor părintești, în mai bune sau mai rele. Cele mai bune vor rămâne.
- Cam asta e ideologia.
- O muscă, trezită de razele soarelui își luă zborul dintre geamuri și amețită căzu în plasa păianjenului, în lumea lui concretă.
