/// Final cut \\\

Știam că nu mă aude prea bine și atunci, deși răgușit, am încercat să ridic tonul și am strigat-o:
- Doamnă Haralambie, nu abandonați lupta, ce a fost mai greu a trecut, v-a trecut glonțul pe la ureche!!!!!
Cu proteza dentară ce se mișca in ritmul respiratiilor, limba uscata pe o treime afara din cavitatea bucala, cu ochii închiși, Doamna Haralambie își încrețește mușchii fetei și de abia de abia întredeschide ochii.
Îmi dreg vocea și pe un ton și mai ridicat repet îndemnul, atingându-i și mâna stânga intr-un fel de apropiere solidara:
- Doamnă Haralambie, nu abandonați lupta, ce a fost mai greu a trecut!!!! V-a trecut glonțul pe la ureche!!!!
Ma asculta mai mult cu privirea, oftează umezindu-și buzele crăpate cu o compresa umeda și cu o voce stinsă îmi spune:
- Mi-a trecut prin ureche, mi-a trecut de mai multe ori prin ureche...

🥨🥨🥨 Ce a mai făcut Milică 🥨🥨🥨

• Ce a mai făcut Milică?, am întrebat-o pe bătrână care își aranja baticul într-o oglindă.
• Cum ce a mai făcut? răspunse baba evident deranjată. L-am așteptat ca proștii acolo!!! Trebuia să vină la 9 și a ajuns de-abia la 11!! A venit matol, beat mangă, și a schimbat acatistele, morții la vii și viii la morți.

..........................................................

• Adevărul e că și în iad și în rai e bine, că dacă era undeva rău se întorcea cineva de acolo, spuse baba în final, cu un sul de hârtie igienica in mână, ieșind grabita pe ușă, spre WC-ul din fundul curții.

:..: fara trei dinti din fata :..:

<<bostanul, imprietenit din cale afara, luminat din fata in culorile curcubeeului, la indigo dodecosaedric, imi trece prin jurul capului si doar ochii holbati impainjeniti de firisoare de sange, ce permit conic si nu prea bine vederea celor doi, amândoi pierzându-și privirile in vitrina cu salamuri, mușchi, cârnați și câte și mai cate.
Ea, blonda, intre doua varste, ii susoteste la urechea lui, un munte de om, solid spre gras, tuciuriu cu zeci de tatuaje care nu foarte tarziu, după eveniment, se  vor deplasa cu viteze diferite: ce să luăm totuși?
Trec pe lângă ei și înainte de a ma opri in fata lui ii intrerup: doar mușchi țigănesc după cum arată domnul!!!
<<bostanul, imprietenit din cale afara, luminat din fata in culorile curcubeeului, la indigo dodecosaedric, imi trece prin jurul capului si doar ochii holbati impainjeniti de firisoare de sange, ce permit conic si nu prea bine vederea celor doi.
Seara, târziu la spital, un asistent m-a anunțat după ce-mi revenisem ca nu mai am trei Dinți din față.....

...dermatologică...

Unora le apar coșuri, altora riduri.
Mie, și de unele și de altele....

:;: Visul :;:

Ieri noapte-n vis, mi-ai spus!!!!

Că ai visat un paraclis.

....................................................

De dimineața nu mai respirai pe gură nici pe nas,

M-așteaptă in curând un parastas...

//// qotsa sa trăiască \\\\

Ce credeți că mi-a spus Uruboros??!??

If I had a tail.....

=== omagiu rezidentului necunoscut ===

Recent mi-am cumpărat cartea Doamnei Sartori despre experiențele la limita dintre viata si moarte. 
Doamna Sartori a lucrat ca asistenta medicala timp de 21de ani  intr-un serviciu de anestezie si terapie intensiva (A.T.I. ) si are una dintre cele mai bogate experiente in ceea ce priveste  experientele la limita dintre viata si moarte care, și asta accentueaza mai peste tot atunci cand vine vorba in carte, trebuie clar diferentiate de experientele de extracorporalizare.
Nu ascund faptul ca medic fiind am avut de multe ori de a face din pacate cu situatiile limita in cazul unor pacienti dar nu am fost interesat de tabloul subiectiv (intrapsihic) al celor in cauza ci doar de manifestarile externe si modificarile unor constante biologice ale organismului uman al celui aflat in suferinta sau muribund.
Un interviu al parintelui anesteziei nationale, acum un venerabil si simpatic mosneag la peste de 90 de ani, dar cu mintea inca treaza, nezdruncinata de valurile dementei senile, m-a determinat la urmatoarele constatari pe care vi le marturisesc si voua in cele ce urmeaza. 

Dar, un preambul este mai mult decat necesar.

Acum 10 ani patriarhul anesteziei noastre nationale a fost operat in clinica unde si eu vremelnic imi petreceam rezidentiatul, perioada de formare in viata oricarui medic de specialitate. Mai mult, in aceeasi zi, eram si de garda. Alarma fiind una de gradul zero (venerabilul inca manifesta influenta, discipolul sau drag acum sef peste serviciul de ATI, un zbir care scotea venin si limbi de foc) am fost atentionat special despre evenimentul petrecut (operatia batranului) si de modul atent si particular cu care ar fi trebuit sa urmaresc evolutia postoperatorie. Toate lucrurile au mers lin pana la ora 12-1 noaptea cand pacientul nostru extrem de important a inceput sa sangereze. Toti s-au alertat, telefoane peste telefoane la sefi si la cel care operase, dar in orice hemoragie nu prea ai timp de teorii si ganduri dubitative. Asa ca, pana sa vina cei implicati in mod direct in interventia Profesorului, am dus pacientul in sala de operatie si l-am redeschis, oprind sursa hemoragiei relativ usor, fara dificultate. In momentul in care totul era stabilizat au aparut si sefii nostri care au fost multumiti de situatie.

Iata ce a declarat patriarhul anesteziei la 10 ani de la operatie:   

" La doua saptamani dupa operatia de acum 10 ani, am facut o hemoragie secundara cu trei litri de sange pierdut, si in sala de operatie ma vedeam pe mine si intreaga interventie din tavan. Le-am descris apoi exact ce faceau fiecare. Carcasa mea era pe masa. Si cand traiesti extracorporalizarea, nu te mai poti indoi ca esti carcasa care tine de materialitate si esti om prin starea de constienta umana care nu poate fi definita in termenii actuali ai stiintei. Adica sufletul si memoria din el. Creierul e doar in interfata."

Niciodata Parintele ansteziei noastre nu a aflat ca eu, pe atunci rezident, reusisem sa stapanesc hemoragia dansului. 

Dar din tavan, nu a avut cum sa ma vada????????