*** vederea unchiului Ernest ***
Nu stiam unde privea atata si cum de nu obosea.
Nu raspundea deloc la intrebari.
Iesea pe balcon, sau deschidea geamul odaii si nu se mai satura de privit.
..............................................................................................................................................
Pana intr-o zi, cand mi-a cerut ochelarii.
Si i-a potrivit pe nas si cu o voce tare (aproape un urlet) mi-a spus:
" De abia acum vad lumea sub specie aeternitatis"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu