Curtea seminarului catolic avea in spate o mica gradina in care cresteau, aparent la intamplare, pruni, meri, caisi si zarzari (caisele si zarzarele fiind preferatele parintelui Bonifaciu).
Vara, parintele Bonifaciu ma trimitea in repetate randuri sa-i culeg cate o plasa de zarzare si dupa buchiseala cartilor le manca cu o pofta nebuna.
Vara, parintele Bonifaciu ma trimitea in repetate randuri sa-i culeg cate o plasa de zarzare si dupa buchiseala cartilor le manca cu o pofta nebuna.
Intr-una din acele zile i-am cunoscut pe Artur si Danut. Doi copii plapanzi, cu fetele pe jumatate acoperite, tintuiti in scaune cu rotile, condusi in plimbarile lor ba de parinti, ba de maicile din ordinul parintelui Bonifaciu.
Se spunea ca nu vor mai trai mult.
La fiecare plimbare Artur si Danut isi cantau unul altuia : Multi ani traiasca, multi ani traiasca !!!
Deseori parintele Bonifaciu dupa slujba se apropia intr-un fel ciudat de mine, cu o privire la fel de ciudata, ma imbratisa si imi soptea la ureche:
“Marele secret al Vaticanului
este faptul ca,
Dumnezeu
nu exista.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu