In bucatarie bunica ardea pe plita de la aragaz o vanata. Ma
roaga sa pregatesc sosul.
Iau 2 lamai pe care le tai in jumatati. Storc lamaile
intr-un bol de sticla, cu grija, sa nu cada vreun sambure. Desfac in graba doi
catei de usturoi pe care ii pisez si adaug rezultatul in bolul de sticla.
Presar cu parcimonie sare si piper.
Decojind vanata bunica imi spune:
“ Ieri m-am intalnit cu doamna Valeria la colt de bacanie.
Imi povesteste despre excursia la Jerusalim. Am intrebat-o daca l-a intalnit pe
nenea Vexler. Imi indruga verzi si uscate dupa care, fara sa fiu atenta pierzand
firul conversatiei, imi spune intr-un context nesemnificativ ca dansa nu crede un
lucru doar daca nu il vede cu ochii ei. O rog sa repete. Imi spune aceleasi
cuvinte. O atentionez ca foloseste totusi cuvintele aiurea. Ii explic ca nu are
rost sa se justifice astfel fata de mine. Ridic chiar tonul si ii spun inca o
data ca nu foloseste cuvintele cum trebuie. Auzi sa spui asemenea enormitate, ‘nu
cred intr-un lucru doar daca il vad cu ochii mei’?!?! Credinta e oarba sau nu?!
A plecat jignita admonestand neamul nostru”
Bunica taie vanata felii, plimba bucatile in albusul de ou
si le pune in tigaie.
A fost bun hatzelimul pregatit aproape perfect de bunica mea.
A fost intr-un fel si prima lectie de semiotica a unei
bunici, credeti-ma, neobisnuita
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu