••••••• la țigănci •••••••

O constatare bizară mi-a fost adusă la cunoștiință de un consătean plecat din România în Italia, la muncă, în urmă cu aproape 15 ani. Revenit într-o vacanța de 2 săptămâni in țară, amicul a fost nevoit sa facă o călătorie in capitală pentru a-si cumpara instalațiile sanitare pentru casa pe care o construiește pe locul casei parintesti. (Mai toti emigrantii nostrii dupa o căpătuiala acceptabila dărâma casele parintesti si construiesc niște monstruozitati arhitectonice, ce ar compensa psihologic statutul de sclav de dincolo, locuri unde chipurile se vor retrage la pensionare.)
Nu l'a deranjat traficul haotic si modul nesănătos de șofat al compatriotilor. Ce l'a mirat in schimb a fost șirul de tiganci de la marginea carosabilului care fluturau energic teancuri de hârtii (bonuri fiscale prin care se decontează cheltuielile de firmă). A oprit preț de jumătate de ora sa se convingă dacă cineva apelează la aceste precupețe de ocazie. Nimeni  nu a oprit si nimic nu s'a întâmplat!!!!!!
.......................................................................
Iată ce am primit de la amicul meu la câteva zile inainte ce acesta plănuia sa se reîntoarcă in Italia:
" Draga Leonte,
Am decis sa nu ma mai întorc la locul de munca. Am condiții bune, oamenii sunt ospitalieri, dar groaza ca un cataclism care va sa vie si sa radă tot de pe fata pământului, acolo, unde si acum dupa cum stii cutremurele apar unul dupa altul, m-au determinat sa iau decizia de a rămâne definitiv in țara mamă.
Dupa cum vezi si stii, trăim intr-un haos total. Nimic nu mai merge ca pe vremuri. Exista in schimb in teoria haosului un efect pervers numit efectul fluturelui, adică, mișcarea aripilor unui fluture, mișcare fina abia perceptibilă, poate determina la distanță o tornada, uragan sau (de ce nu aș crede eu) un cutremur. Am încercat săptămâni de-a rândul  sa cumpăr toate facturile de pe marginea drumului dar mereu, mereu, apăreau alte țigănci care fluturau teancurile de hârtii fără a fi constiente ce dezastru determinau, undeva, departe."
Nu știu ce sa mai spun. Singura măsura de siguranța a fost sa-i arunc evantaiul prietenei mele deși canicula de la terasa unde eram si e-mailul amicului m-au tulburat profund.
................................................................
 Încă o bere te rog!!!!!!!!

99999 I Phone, I Pad 99999

Credeti-ma!!!!
Sunt un cersetor adevarat!!!
Mi-am pierdut ambele picioare intr-un accident prostesc in care mama-mare aflata intr-un conflict cu tatal meu, un betiv degenerat, m-a aruncat din caruta in fata cailor crezand ca tata va opri caruta si il va determina sa se intoarca acasa, in mahalaua noastra.
Tatal meu, ori nu a vazut, ori era prea baut dar in schimb a biciuit nervos caii care au trecut peste picioarele mele ca peste niste tulpini de papadie.
Dumnezeu a suflat in toate papadiile atunci!!! A suflat din nefericire si peste picioarele mele.
De atunci ai mei ma duc la cersit intr-un carut de copil, schimband la doua zile intersectia pentru a nu obisnui si plictisi lumea.
Si tot de atunci tatal meu nu a mai venit niciodata.
"Nu are rusine si nu a avut niciodata" ne spunea  si ne spune in continuare si mama-mare.
Dar, eu cred ca spre deosebire de ce crede bunica despre tata, lumea acum are rusine.
"Cand ti-e rusine iti pui ochii in pamant si gata" spunea iar mama-mare.
De cele mai multe ori mama-mare sau fratele Petre ma aduceau la cersit in cate-o intersectie.
Iar mama-mare imi spunea:
" Uită-te in fiecare masina!!!! lumea s-a schimbat!!!! Numai taica-tu pe unde o fi nu a inteles nimic! Doar cel care conduce masina priveste inainte, e atent la drum. in rest, ceilalti dinăuntru stau cu ochii in pamant, de rusine!!!"
............................................................................................................................................................
Ramas singur, inaintand cu greu printre masini, am vazut cu ochii mei cum toti ceilalti din masina păreau într-adevăr cu ochii in pamant, dar priveau niste tablii luminoase, colorate, mai mari sau mai mici, pe care le atingeau din cand in cand cu degetele.
As fi nespus de bucuros ca vreodata tatal meu sa se reintoarca si sa imi aduca si mie o tablie colorata sa stau toata ziua cu ochii................

+++++++ RIGOR MORTIS +++++++

Veronel a lucrat 10 ani la un serviciu de pompe funebre unde a facut de toate. A fost șofer de dric, ajuta la coborârea sicrielor din apartamentele de la etajele superioare de la bloc (fiecare etaj fiind tarifat suplimentar), o ajuta pe Doamna Cristina, soția patronului la gătitul si porționarea colivei, a formolizat zeci poate sute de cadavre.
"Câte o seringa pe fiecare nară si patru seringi in abdomen sau burtă cum zice lumea", imi spunea sigur pe el ca si cum mi-ar fi descris pașii unei intervenții laborioase.
Se mândrea printre altele ca o îmbălsămase pe Jana Gavriliu o fostă ziarista celebra in perioada vechiului regim, cu sexualitate incerta dar pe atunci lucrurile astea erau ținute sub tăcere.
" A fost clar femeie, radea Veronel, doar am văzut-o dezbracata, amintindu-si cât de greu au scos sicriul din apartamentul ziaristei de la etajul 9."
Adora parastasele. " Sunt adevărate petreceri la care nu trebuie sa aduci cadouri și nici nu trebuie sa dansezi."
Nu înțelegea deocamdata care e semnificatia prosoapelor sau batistelor agățate de portierele mașinilor in convoaiele de pe strada care urmăresc dricul.
" Sa aibă defunctul cu ce să-și sufle nasul pe lumea ailaltă, imi spunea mai in gluma mai in serios Veronel. "
..............................................................................
"Câte o seringa pe fiecare nară si patru seringi in abdomen sau burtă cum zice lumea", imi repetă Veronel sigur pe el ca moartea care ne pandeste pe noi toți, de la orice colț și in orice moment...

€€€ TATUAJ €€€

Amărât de atâtea reclamații și vorbe urâte despre el, John Lupu și-a tatuat pe fiecare labă a piciorului LESS SMELL, cuvinte însoțite de un desen gen fuior, tip ghotic.

### La reabilitarea termică a blocului nostru ###

Intr-o dimineață niște muncitori îmbrăcați în haine fosforescente verzi și cu căști galbene pe cap au descârcat sute de schele în fața blocului nostru. După cum ne reamintea un afiș la intrarea blocului, afiș pus de primărie, urma reabilitarea termică a blocului. In aproape o saptamâna un ciorap din țevi metalice a încercuit toate apartamentele. La sfârșit schelele au fost demontate și oamenii cu căști galbene au coborât de pe ele mai puțin unul care a rămas in balconul Doamnei Rodica de la etajul 7 si nu a mai vrut in niciun chip sa coboare, ca un porumbel care iti vine pe pervaz si nu mai vrea sa plece niciodata. Noi, copiii din bloc ne închipuiam ca Doamna Rodica îi da de mâncare iar el face zilnic curățenie in balcon. Cand plecam si ne intoarceam de la școala făceam un scurt ocol pana in fata balcoanelor sa vedem casca galbenă de la 7.
.............................................................................,
Oare el ce o sa facă la iarnă?!?!?!?!

///// Strada Angrenajului\\\\\

L'am prins cu ambele mâini.
L'am zguduit de câteva ori și apropiindu-l de ureche nu am sesizat vreun zgomot suspect.
Apoi, l'am ridicat deasupra capului și l'am trântit cu putere de podea. Am crezut câteva secunde că va ricoșa în față sau în alte părți ale corpului.
L'am ascultat din nou. Și iarăși niciun zgomot.
L'am aruncat încă o dată, acum cu o forță și mai mare.
- Pleacă de aici cât poți de repede, mi-a strigat un gospodar printre lemnele gardului, de la curtea de vis-a-vis!
- O să dau drumul la câine, urlă gospodarul iară.
.............................................................................
L'am aruncat lângă bordură și am plecat în fugă promițându-mi în gând că nu voi mai trece niciodată pe Str. Angrenajului.

!!!!! te sun !!!!!

 Te sun!!!!!
(pt. R. Brautigan)


Te sun!!!!
Cand ma intorc.
De unde-oi pleca!!!

--- de aproape, de departe ---

Un tată își duce în brațe copilul, care la rândul lui are în brațele-i gingașe o veveriță moartă, pe care o mângâie și o alintă în lumea lui.
De departe, pare o jucărie de pluș obosită sau o blană de pe paltonul ponosit al bunicii.
O mamă, într-o stație de autobuz, pe o vreme ploioasă, își îmbrățișează cei doi copii, fetița mai înaltă, băiatul mai scund,  care de abia a început grădinița.
De departe, părul alb-mătăsos al mamei acoperă profilul fetei și totul pare precum un bunic pitic cu părul sur își petrece nepotul la școală repetându-i la ureche sfaturile pe care i le-a spus acasă.
De aproape suntem una.
De departe suntem alta.

((((( dialog )))))

In continuare veți citi, dacă o să aveți răbdare, un dialog ca eșarfa fluturândă de la gâtul unui pilot de avion din primul război mondial, cu câteva momente înainte de a fi doborât de o mitralieră dușmană:
--Când se întorc barosanii ????
--Azi. Acu' am trecut de Rm. Sărat. Ne vedem după-amiază?
--Desigur!!!!! Să-ți aduc baxurile de vin!!
--Perfect!!!! Să ne oprim pe centura Buzăului la o muie???
.......................................................................................

:::: 1+1, fără cârmaci ::::

Bunelul e trist. A fost ieri la doctor care i-a interzis cu orice chip să mai fumeze.
" Întotdeauna am plutit fără cârmaci. 1+1 fără cârmaci, râdeam cu prima nevastă!!", imi spune bunelul abătut la marginea patului.
În pat, bunica agonizează și își duce ultimele zile bâiguind tot felul de vorbe de nedeslușit.
" Marioară, mai vrei o cașeta?!? ", urlă bunelul la urechea ei.
De pe hol se aude ceasul cu cuc, clipele trec ca bătaia pleoscăită a unor vâsle imaginare, doar claxoanele de pe strada și uruitul tramvaielor învechite sunt pentru mine, pentru bunic si mai ales pentru Marioara vocea unui cârmaci ascuns, nevăzut, care ne mână spre niciunde....

;;;;; ploaie de fractali ;;;;;;

{{{ Teribilul Domn Lavrentie }}}

Ideea principală a Domnului Lavrentie era legată de teatru în general. Domnul Lavrentie consideră dramaturgia ca fiind un roman mai slab cu alte cuvinte dramaturgii sunt niște romancieri ratați. "Puterea estetică a unei piese de teatru adică tăria emoțiilor declanșate în spectator sau cititor depinde de dibăcia cu care dramaturgul scrie și inseră indicațiile de scenă."  îmi spunea deunăzi Domnul Lavrentie. Scheletul artistic (esența unei piese de teatru) este reprezentat de indicațiile de scenă, mereu și nemeritat între paranteze.
(Iese în stânga în direcția cabinei de baie) este una dintre indicațiile de scena din Pescărușul de Cehov  ce apare în actul al Doilea dupa o replica a Irinei Nikolaevna Arkadina și precede o alta replică a lui Soris. Evident indicația e mai lungă dar fără ea textul ar fi fost mai searbăd, mai static. "Fara indicatiile de scena ce frumusete sa descoperi intr-o piesa de teatru in care un biet si nevinovat de pescarus este omorat si apoi impaiat??" imi spune razand Domnul Lavrentie.
Domnul Lavrentie a scris până acum 2 piese de teatru alcătuite numai din indicații de scenă.
Teribil acest domn Lavrentie!!!!!
 (Cortina)

::: povestea (fetei) babei și a (fetei) moșului :::

Urează-i unui muribund La mulți ani alături de cei dragi.
Va realiza deîndată că sănătatea și împlinirea dorințelor
Sunt la fel de adevărate ca povestea (fetei) babei și a (fetei) moșului...

--- urare de mizantrop ---

Zace între linii, macii îl privesc
Âsta e sfârșitul pe care vi-l doresc!!!!

=== noaptea ===

NOAPTEA E UN SFETNIC BUN 
NUMAI DACA AI CU CINE SA O PETRECI

+++ din ferparele cele mai îndrăcite +++

 Acum când mă plimb pe stradă fără scop și fără chef, plictisit de fețele trecătorilor și de școlarii zgomotoși gândurile îmi o iau razna și nu se mai întâlnesc deloc cu privirea.
Și aici în țară dar și în străinătate, atât cât am lucrat, aveam si am inca, o înclinație morbidă de a citi și a reține pe de rost anunțurile mortuare din ziarele pe care fie le cumpăram fie le găseam abandonate pe băncile din parcuri sau din mijloacele de transport în comun.
Dar mie, oare cum mi-ar plăcea să arate propriul ferpar?!?!
Iată două, deocamdată, dintre ele (mai am și altele, dar toate la momentul potrivit):

CU ADÂNCĂ DURERE ÎN SUFLET, CONSOARTA CELUI CARE A FOST CEL MAI BUN,  VIRTUOZ SI VENERABIL ANUNȚĂ:

1. PIERDUT IEPURAȘ. CEI CARE POT DA INFORMAȚII SUNAȚI VĂ ROG LA TELEFONUL 07xxxxxxx1.

sau

2. VIAȚA TOATĂ, UNGUENT/ AZI, NISIP-PIETRIȘ-CIMENT.
...................................................................................................................................................
ULTIMUL RÂMAS BUN, DUMINICĂ LA ORA 10.00 LA CREMATORIUL "NIGREDO".

Cam așa! Și asta din pricina stării sufletești precare și a două anunțuri banale de pe stâlpii de stradă.

::: o frantura dintr-o Conversație :::

Deși nu ai crede, și pe bunicul meu l'a chemat Picasso.
Și de la primărie așa ne-au spus!!!

(((( un beep din Zimbabwe )))))

Am primit un beep din Zimbabwe!
Nu știam că ai ajuns până acolo.
Mereu îmi spuneai că atunci lumea se va întoarce cu curul în sus!!
Ca să ne vadă mai bine...

--- post coitum animal triste ---

Tarziu mi-am dat seama
(si in pat)...
Nu exista dezamagire mai mare (uneori tristete) ca intreruperea unui meci de fotbal pe strada,
intre copii,
de catre o masina.

💤💤 din angoasele lui Lucică 💤💤

Antonin Artaud a scris < La recherche de la fécalité> și a sfârșit în chinuri răpus de un cancer de rect (porțiunea terminala a intestinului gros).
Frank Zappa a scris si a cântat < Why does it hurt when I pee> și a murit de un cancer de prostată, urinând din ce în ce mai greu spre finalul vieții.
.................................................................,,,
Ce ar trebui sa (nu) fac să mor liniștit fără dureri și regrete?

👁👁👁Ochiul pineal de sticlă👁👁👀

Toți eram în jurul focului de tabără după o zi istovitoare. Cursurile s-au ținut aproape fără pauză pâna în seară, mulți dintre noi rezistând doar cu promisiunea petrecerii de la sfârșitul zilei.
Suria cânta de zor la chitară in timp ce unii dintre noi o acompaniau vocal, alții dansau ca și sticlele de băutura care dansau și ele din mâna in mâna. O priveam cu admirație, era în mare formă și cânta cu o poftă nebună. Ce mi-a atras atenția însă, a fost observația că Suria era mândra purtătoare a unui piercing lingual. Noaptea, palalaia focului de tabăra  si mereu surâzătoarea Surie, făceau ca minusculul glob de metal din fundul gurii sa emită raze luminoase ca un far de coastă. L'am tras deoparte pe Sandu, prietenul meu care era deja bine băut  și l-am întrebat:
-- Ai văzut ce piercing și-a tras Suria?!?!
Greoi si împiedicat la vorbă Sandu mi-a răspuns:
-- Aș, pe naiba!! Nici vorbă! Așa se întâmplă artiștilor cu har!! Uneori al treilea ochi, ochiul pineal, pleacă din centrul capului și luminează ca un diamant!!!
..............................................................................
Am continuat la unison refrenul Suriei urmărind totodată și cel de-al treilea ochi, pineal, de sticlă.

*******VIS DE BUN RAMAS*******

In care un mecanic de locomotiva patrunde in dormitorul meu prin metode numai de el stiute, se aseaza sub plapuma langa mine si imi sopteste la ureche:

Azi cucul din Bucovina iti va canta la cap!
Dirijabilul nostru ne asteapta la scara, cu motoarele gata de plecare si camerele incalzite.
Pe fiecare dintre hublouri, intredeschise, vom intinde afara, in spatiu, cate o mânuță si vom atinge farfuriile zburatoare, praful stelar, luna.
As fi vrut sa-ti las o scrisoare de adio dar mi-am zis unde Doamne iarta-ma sa o las ca sa o vezi, sa o gasesti?
Toata ziua m-am gandit la asta!!!!
Stiu ca si voi va veti gandi la mine. Dar gandul asta va fi ca un titirez care nu se mai opreste un fel de titirez insurubat in constiinta voastra de o sa va treaca toate sudorile.
Ptiu!!! Cate batiste ude!!
Va rog agatati-le de sârmă in curti, balcoane, sa le pot vedea si eu de acolo de sus.

deep purple



Purpuria copertă a acestei cărți m'a îndemnat să vă mărturisesc un gând tăinuit de multă vreme în cămăruțele bostanului personal. Dacă m'ar fi cunoscut, Jared Diamond ar fi scris cu siguranță Al patrulea cimpanzeu!!!! Cine mă știe poate confirma!!!!



((((Poesie)))))

Ghemului suprem


Printre oameni sunt perfect din fire si tes firul

De la naștere părinții mi'au scris un testament

Un ghem de neuroni învârt si primesc mirul

Piticului de ipsos rotit pe-un postament