*******

...spune cuvintele ca si cum ar transmite cuiva vestea ca e HIV positif...  

***rusinea lui Diodone, amantul surdo-mut***

***rusinea lui Diodone, amantul surdo-mut***

Blestemat la nastere, Diodone s-a nascut cu un grav betesug. Era surdo-mut.

Insa Cel-de-sus nu putea fi atat de rau.

Nici cu Iov se pare ca nu a fost.

La varsta adolescentei era cel mai frumos barbat din targ. Nu exista femeie care sa nu si-l fi dorit. In lumea barbatilor, mereu clevetitori, ajunsese un subiect de barfa si invidie.

In permanenta purta asupra lui un creion si un carnetel pe care isi scria vorbele pentru cei care nu cunosteau limbajul de semne al surdo-mutilor.

Era satul de intrebarile prietenilor sau necunoscutilor care il opreau pe strada sau la carciuma sa-l intrebe cum  poate un surdo-mut avea asa succes la femei.

In consecinta, pe prima pagina a carnetelului scrisese deja cateva cuvinte cu care incepea asa-zisa discutie: “charisma si mai ales discretie”, discretie pe care ei ceilalti, prin natura fireasca a lucrurilor nu o puteau avea. Mai apoi raspundea la restul de  intrebari deocheate.

Totul pe lumea asta are din pacate un sfarsit (poate mai putin suferinta).

Intr-una din nopti destinul lui de amant perfect avea sa se schimbe brusc.

Calare pe o targoveata oferind placere cum numai el stia mai bine, privea distant chipul schimonsosit al femeii. A simtit doar un mic tremor al propriilor feselor. O parte a corpului il tradase. Un flatus zgomotos a oprit ceea ce parea o poveste. Femeia se opri din gafaielile orgasmice, se ridica brusc si incepu sa-l loveasca cu pumnii.

………………………………………………………………………………………….

Nu a durat mult ca in targ sa-i mearga vestea de nerusinat. Din barbatul dorit si visat ajunsese un proscris de care radea si se ferea intreaga lume.

Trist si in singuratate, a rupt prima pagina a carnetelului pe care a scris:

“Este vreun om ca Iov, care să bea batjocura ca apa" (Iov 34:7).

 

***o nunta si un semn prevestitor***

***o nunta si un semn prevestitor***

Au iesit cu totii pe treptele Casei Casatoriilor pentru poze. Fotograful dirija cu fermitate felul in care trebuiau pozitionati  tinerii casatoriti, nasii, prietenii.  Bogdan, sotul, admira rochia de mireasa a sotiei. Mara, sotia, isi admira buchetul si nu-si putea lua ochii de la bijuteriile imprumutate si bineinteles de la rochie.

Urma poza finala. Un efect estetic deosebit era dat de lansarea porumbeilor albi din colivia argintata si frumos ornata cu flori. In  toata saptamana dinaintea evenimentului fericit, Bogdan i-a ingrijit cu cea mai mare atentie, le-a dat apa si le-a cumparat boabele cele mai bune.  

Au urmat trei flashuri. La al patrulea, fotograful face semn unuia dintre ajutoare sa deschida colivia. Porumbeii  planeaza prin fata insurateilor si dispar in vazduh,  in timp ce nuntasii  aplauda si striga cuvinte de sanatate si incurajare.

Toata lumea era fericita si nimeni nu banuia ce o sa se intample. Deodata, din inaltul cerului,  cade un gainat  semilichid, verzui-auriu, lipicios, urat mirositor, pe parul, sanii si pieptul Marei.

Pana si acordeonistul a incetat sa mai cante si a inceput sa chicoteasca. Soacra a sarit cu o batista umezita in graba, sa stearga rochia miresei. Mara a izbucnit intr-un plans isteric si a aruncat buchetul.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Cel acuzat a fost Bogdan. Aproape toti au banuit ca boabele cu care a ghiftuit porumbeii nu au fost de cea mai buna calitate. Mireasa a lipsit aproape o ora pana ce rochia a fost curatata pe cat a fost posibil. In dreptul petelor s-a cusut cate un trandafiras din matase bleu-marin, apoi a parfumat din abundenta rochia. (Cei care au avut curajul sa  danseze cu Mara au glumit pe seama ei. “Arata si miroase ca un Dalmatian” )

Doar  Bogdan o consola recurent: “Iti dai seama ce noroc o sa avem in viata?”….     

***o problema de bucatarie interna***

***o problema de bucatarie interna***

dupa atatea ganduri care-mi vin in minte
imi vad cele doua emisfere ca pe doi bureti de bucatarie
murdari, slinosi si cu resturi de mancare
pe care i-ai tot indesa intre degete.
nu ar trebui ca nimeni sa afle lucrul acesta!
e totusi o problema de bucatarie interna...

***concert in Fa # minor pentru clarinet***

***concert in Fa # minor pentru clarinet***

Intr-un sat uitat de lume a existat una dintre cele mai mari fanfare de lautari condusa de renumitul clarinetist Pardaian Lacatusu.

Dupa moartea acestuia fanfara s-a destramat si fiecare lautar a plecat care incotro.

Virgil, groparul satului, era nelipsit de la cantarile fanfarei, fie nunti, cumetrii, fie inmormantari. 

A primit drept pomana, clarinetul lui Pardaian.

In doar cateva luni Virgil a invatat sa interpreteze melodii de tot felul.

Dupa ce sapa groapa vreunui mort, se linisteste cateva minute si apoi apuca clarinetul si incepe sa cante in groapa.

In alt colt al cimitirului, o baba aduna frunzele uscate de pe mormantul sotului si isi pregatea chibritul ca sa  aprinda candela de pe postamentul crucii. 
......................................................................................................................................................................

La auzul clarinetului isi facu un semn larg al crucii, scuipa de trei ori intre sani apoi speriata privi de jur-imprejur printre cruci si morminte.

"Canta la clarinet Pardaian moroiu...” isi spuse in gand baba.

*** 2 beri pentru Feodor Kaminenko ***

*** 2 beri pentru Feodor Kaminenko ***

Feodor Kaminenko la o bere, pe o terasa, admira lumea si isi atingea nasul turtit si sprancenele roase de atatea lupte.

Feodor Kaminenko este unul dintre cei mai mari campioni la arte martiale mixte, in care exista foarte putine reguli iar cel care pierde chiar vede moartea cu ochii sau isi oblojeste ranile multa vreme dupa aceea.

Este descendent al unei familii de cazaci ucraineni.

Tatal sau l-a invatat de mic sa se comporte ca un barbat.

“Universul cuvintelor ii este strain unui barbat. Vorbaria este treaba muiereasca. Un barbat adevarat nu are mila de nimeni. Ca strivesti o furnica, impusti o vulpe sau pui la pamant un mujic gandul e acelasi. Ce rost are sa spui in cuvinte povestile astea? ”

De masa lui se apropie un copilandru prost imbracat care ii cere 1 rubla.

Feodor soarbe o gura de bere apoi ii arde o palma cersetorului. Scafarlia amaratului incepe sa tremure ca un bostanel aruncat in gramada. Sangele incepe a-i curge pe ambele nari. Cu greutate se ridica de la pamant si o lua la fuga. O doamna la o masa vecina, cat pe ce sa o apuce lesinul, striga la chelner sa cheme politia.

Doar Feodor Kaminenko, linistit, mai comanda inca o bere.

***Valentin Licuriciul***

***Valentin Licuriciul***

            “ dis-moi ce que tu manges, je te dirai ce que tu es”

Anthelme Brillat-Savarin

Valentin iese din casa numai seara si umbla toata noaptea pana se crapa de ziua.

Valentin considera viata ca un covrig pe care-l rupi in mici bucati si firimituri si le molfai incet, incet ca o baba. A lui e un covrigel.

Uneori mai ia masa in oras. Azi-noapte, la un restaurant in gara, i s-a pus un nod in gat atunci cand a vazut in salata printre frunze, rosii si ceapa bucati de anafura.

In noptile cu luna plina Valentin are o dorinta nebuna de a manca luna. Ca un cantalup zemos, felioare, felioare sau ca o clatita infasurata pe stele, pe dulceata de stele.

S-ar bucura foarte mult pentru ca ar aparea luminos ca un neon, in timp ce lumea de la balcoane sau dormitoare l-ar saluta si ar spune:

Iar se plimba Valentin Licuriciul!!!

***iubiti prieteni***

Iubiti prieteni,

Am raspuns afirmativ solicitarii voastre de a va tine un curs.

Cunoscandu-va preocuparile, am hotarat sa va prezint

cursul dolarului

***o intamplare din viata unei femei usoare***

***o intamplare din viata unei femei usoare***

M-am primenit si aranjat cum am stiut eu mai bine. Niciodata nu am impresionat cu formele mele, cu frumusetea mea. De multe ori renuntam la o parte din tariful stabilit inainte, doar pentru ca barbatii, clientii mei, sa-mi spuna (oare cat pot fi de sinceri barbatii?!) ce le-a placut mai mult la mine. Cei mai multi mi-au raspuns ca zambetul si mainile mele sunt interesante si doar foarte putini mi-au vorbit despre picioarele mele. Cred ca fata de alte colege am compensat printr-un anume fel de apropiere si de ce nu prin gingasie si inteligenta la urma urmei.

Georgel, baiatul care se ocupa de noi (el ne stabileste clientii, ne scoate la masa la restaurant si ne mai cumpara una alta) ma sunase si imi spuse sa cobor in fata blocului de garsoniere unde locuiesc. Trebuia sa-l astept acolo in statia de autobus, pentru ca putea sosi din moment in moment sau intarzia, cel mult jumatate de ora. Nu am rezistat decat 5 minute in statie datorita caldurii insuportabile si a soarelui dogoritor. Am o mica alunita pe spate si de cand la televizor au anuntat  ca e un risc crescut al cancerului de piele, ma protejez si acopar exagerat.

Pe trotuarul de vis-à-vis sub un corcodus nu prea inalt era o zona de umbra si racoare. Am trecut strada, claxonata si fluierata pofticios de niste mitocani pe scuter, apoi mi-am aprins o tigara. La cateva minute vad un chinez care se apropie de mine. Imbracat in culori batrancioase, cu pantofi ponositi, sa fi avut intre 40 si 50 de ani. Imi cere un foc cu un accent  acceptabil. Nu trage decat vreo doua fumuri, arunca tigara pe asfalt si ma priveste insistent. Incerc sa nu-i dau atentie si ma prefac uitandu-ma in agenda telefonului. Cauta cu privirea prin copac corcoduse si rupe 2-3 fructe mici, verzi, stralucitoare, necoapte.

Tuguindu-si buzele intr-un fel incredibil, roade corcodusele ca un harciog, pana la samburi, pe care ii  arunca pe trotuar. Se apropie si ma intreaba cat l-ar costa serviciile mele. Il refuz calma dar insista cu aceeasi intrebare, apropiindu-se si mai mult, moment in care langa noi franeaza brusc o masina germana cu geamuri fumurii din care coboara 3 persoane asiatice, probabil tot chinezi, cu sabii si pistoale. Il inconjura intr-o fractiune de secunda si il introduc cu forta in masina apoi dispar in viteza. Imi reaprind o tigara, speriata.
As fi putut sa-i salvez viata acelui om.
.................................................................................................................................................

Georgel ma suna si imi spune sa fiu pregatita. Diseara voi merge in cabina la Julio Iglesias.

***o recenzie***

***o recenzie***

A aparut la Editura Aurora ultima carte a maestrului Manase Ghelu, <Despre dinti>.

Este cea de-a treia lucrare de anvergura dupa <Despre putinatatea cuvintelor esentiale in comunicarea obisnuita> si <Despre nas>.

L’am cunoscut acum cativa ani pe maestrul Manase Ghelu atunci cand l’am vizitat in mansarda sa de pe Strada Batistei, scopul vizitei mele fiind unul de informare asupra activitatii acestui savant, nerecunoscut in lumea oamenilor de stiinta dar cu un mare succes de public. 

Am fost de la inceput impresionat de personalitatea si eruditia sa. Conditiile modeste (o locuinta improprie ticsita de ceasloave si numeroase tigve atent numerotate si adnotate, fara lumina si neaerisita) nu l’au impiedicat sa scrie si cea de'a treia sa carte si speram noi nu ultima.

<Despre dinti> cuprinde 2 parti cu 32 de capitole (dupa cum se stie un adult normal are 32 de dinti, 16 pe maxilarul superior –sau mai simplu maxilar- si 16 pe mandibula –sau maxilarul inferior-).

Inspirat de operele lui Franz Joseph Gall si de numerologie, maestrul Manase Ghelu stabileste faptul ca  fiecare dinte in parte (mai precis conformatia sa si situatia relativa fata de cei invecinati) determina o anume trasatura de caracter a individului. Pentru fiecare incisiv, canin, molar si premolar exista cate un capitol separat. Pe zeci de pagini sunt prezentate tabelele de corespondenta intre  prezenta sau absenta unui dinte (sau a mai multora) si trasaturile de personalitate. Nu se spune aproape nimic despre maseaua de minte, maestrul considerand fara semnificatie pentru stiinta sa prezenta acestui dinte, fara rol functional si corespondenta numerologica  (numit incorect "de minte").

Manase Ghelu considera maxilarul, partea fixa a procesului de masticatie, ca fiind principiul feminin, “matricea”, iar mandibula partea mobila, activa, principiul masculin. Stabileste cele 3 legi (legile divinatorii ale lui Manase) prin care, dupa numarul de dinti corespunzator celor doua principii mai sus amintite, se poate  prefigura  si destinul unei persoane.

Cartea prezinta si o iconografie numeroasa si interesanta. De asemenea sunt tratate separat, in doua capitole bine concepute, subiecte precum: despre proteze si despre metodele si mijloacele de infrumusetare ale dintilor.

Recomandam cu caldura aceasta ultima aparitie editoriala a maestrului Manase Ghelu si il asteptam sa revina printre noi si sa ne prezinte si alte teme la fel de interesante.    

***o falsa razbunare (rezolvarea tardiva a unui complex Oedip)***

***o falsa razbunare (rezolvarea tardiva a unui complex Oedip)***

Suparat pe tatal lui, Kostas a smuls din perete urna cu cenusa acestuia, a iesit pe balcon si a imprastiat-o deasupra trecatorilor.

In bucatarie si-a aprins o tigara si a baut o gura de votca.   

Apoi, a deschis dulapiorul de vase de unde a luat  bolul de inox pentru salata. 

A rupt copertile de vinil ale bibliei si le-a zvarlit dupa sifonier. 

Din baie a adus o sticla de spirt pe care a varsat-o in bol. Dupa ce a aprins spirtul, a aruncat in foc pagina cu pagina din biblia primita cadou anul trecut de la un tanar roscat, evanghelist misionar.

A durat aproape 1 ora pana ce cenusa cartii a devenit foarte fina, timp in care a mai deschis o sticla de bautura. 

Printr-o palnie a turnat cenusa bibliei in urna tatalui. Urna s-a umplut doar pana la jumatate. A simtit acest lucru ca o mana a destinului, o mutilare simbolica a propriului parinte.

In cele din urma, a varsat continutul scrumierei, plina ochi, intr-un tifon si a recuperat scrumul de tigara  pe o coala de hartie cu care a completat cenusa din urna.

A reasezat urna la locul ei si a rasuflat usurat si multumit.

Pentru Kostas, de acum, incepea  o viata noua.

***tristetea abatelui Clement***

***tristetea abatelui Clement***

De la o vreme abatele Clement era foarte trist.

Simtea ca este urmarit in permanenta de

Dumnezeu.

***surmenajul lui Archibald***

***surmenajul lui Archibald***

La marginea patului, Archibald:
"in fiecare dimineata ma trezesc obosit.
am ajuns un fel de curva de lux.
astept necazurile
ca pe niste futaiuri"

***cum iti poti pierde mama, la circ***

***cum iti poti pierde mama, la circ***

Circul lui Lorenzo isi asezase cortul la marginea orasului nostru de cateva zile. Intr-o duminica tata a hotarat ca  intreaga familie sa mearga acolo. Nu trebuia sa ratam dresura de serpi a lui Vicenzo.
Am ocupat locurile in loja.
Spectacolul a inceput cu un mars al orchestrei.
Pe aceasta muzica a intrat Vicenzo, un italian musculos cu mustacioara, ce tinea pe brate si dupa gat un piton urias, lucios, la fel de stralucitor ca si Vicenzo ce era prea transpirat pentru inceputul spectacolului. Cred ca pitonul era foarte greu.
In sala, lumea, foarte putina ca numar, aplauda parca plictisita.
Deodata, mama se ridica in picioare si incepu sa strige in gura mare acoperind orchestra si aplauzele ritmate ale spectatorilor:

"Totul e o facatura si o inselatorie ieftina. Sa ne dati banii inapoi. Serpii nu sunt adevarati, sunt din cauciuc sau plastic."

Apoi, a urlat incontinuu cateva minute smulgandu-si parul din cap pana au intervenit in forta supraveghetorii. Salvarea a venit in 10 minute. Mama a fost internata la spital, iar acum este la un azil unde o vizitam o data pe saptamana.
Din cand in cand, ne povesteste tata, ne mai striga pe unul dintre noi si se roaga de personal sa o elibereze din camasa de forta.
Si totusi, daca mama a avut dreptate?

***o conferinta neobisnuita***

***o conferinta neobisnuita***

                           



                                                             

“nu exista discurs de succes fara sofisme si fara o tergiversare a gandului”

                                                                        Dinu Petrescu-Eliazar: 17(6)

Doamnelor si Domnilor,

In primul rand va multumesc pentru prezenta numeroasa in aceasta seara. Este o onoare pentru mine si sper sa nu va insel asteptarile.

In al doilea rand vreau ca sa va inarmati cu multa rabdare si compasiune. Va voi aduce in atentie cazul unei tinere, a carei viata, cel putin de la inceputul liceului, a fost sub imperiul raului dar intr-un fel, sa spunem, mai neobisnuit.

Problema raului in lume s-a pus insistent mai ales de la inceputurile  crestinismului in lumea noastra. Daca binele este condus de un set de reguli si il cautam cu tot dinadinsul, despre rau nu stim mai nimic, il consideram intotdeauna un efect implacabil al destinului,  al intamplarii sau o actiune indirecta a diavolului. Intalnim adesea oameni care fac rau. Aduc aici aminte de dereglatii mintal ce asasineaza in masa oameni nevinovati, de oamenii cu turbane care infasurati in kilograme de explozibil se arunca in aer in mijlocul multimilor si exemplele ar putea continua.  Oamenii acestia fac rau  fie din motive de credinta oarba fie secundar unor nedreptati morale. Dar ambele, si credinta si morala sociala sa-i spunem, sau de orice fel, au totusi mai mult de a face cu binele decat cu raul.

Si tanara despre care veti auzi in continuare a facut si cred ca va mai face rau. Dar raul provocat de catre ea nu are aparent nici o cauza. Vom enumera la momentul potrivit totusi cateva amanunte biografice care ar putea explica optiunea tinerei fete. Evolutia ulterioara a evenimentelor in viata subiectului nostru arata clar ca tanara a facut  rau ca sa zic asa pentru “raul in sine”, desi nu e prea corecta expresia si nici cred prea lamuritoare. Si o sa intelegeti la final ca, paradoxal, face si bine.

De aceea, aceasta conferinta se vrea in primul rand, un elogiu la adresa ei, un omagiu modest la prezenta in lume a acestei fete, prezenta eroica zicem noi si doar secundar o reactualizare a problemei raului in lume. 

S-a nascut intr-o familie de oameni intelectuali, oameni obisnuiti din toate punctele de vedere. A mai avut doi frati, ea fiind cea mai mare ca varsta. Din nefericire unul dintre ei a murit imediat dupa nastere, iar celalat la varsta de 3 ani dupa o boala cumplita a sangelui. Se prea poate ca aceste doua evenimente tragice din viata familiei  sa fi fost cele care au declansat intamplarile de mai tarziu.

Clasele primare le-a trecut fara probleme fiind una dintre cele mai bune la invatatura.  Ajunsa pe bancile liceului cunoaste o alta lume. Citeste intens, face numeroase calatorii, asculta  un alt fel de muzica decat muzica acceptata de generatia ei. Intr-o iarna, dupa mai multe nopti nedormite intelege pe deplin gandul ce o va calauzi de acum inainte in viata si anume: cum binele este urmarit in mod constient de catre om asa si raul trebuie indeplinit si  asumat. Si se hotaraste sa actioneze in consecinta.

Voi prezenta de aici evenimentele intr-o cronologie aproximativa:

-- Sustrage din trusa de pedicura a mamei o forfecuta cu care taie de la radacina toate florile de pe scara bocului unde locuia. Urmeaza si alte blocuri dupa un plan bine stabilit. Mereu incearca sa nu lase urme. Isi asuma oarecum gestul si lasa in loc, in fiecare ghiveci de cioturi, un mic semn, cate o mica bomboana.

-- Aflata in vacanta la tara descopera in magazia bunicilor o cutie cu pulbere alba otravitoare pe care o fura cu oarecare bucurie in suflet. Ajunsa acasa in oras, seara, hraneste pisicile si cainii din cartier cu cocoloase de carne sau paine al caror miez este umplut de otrava. Dimineata vecinii nemultumiti alerteaza primaria de sector pentru a ridica hoiturile.

-- Ajunge la concluzia ca suferinta este o componenta importanta a raului. Nemultumita de aparitia in numar din ce in ce mai mare a cersetorilor la cantina liceului achizitioneaza o data pe saptamana de la un magazin de papetarie, mereu altul, din alt sector al capitalei pentru nu a da de banuit, numeroase cutii de bolduri. Acele le indeasa in resturile de carnati, friptura sau cartofi de pe mese.  Urmareste in presa scrisa sau seara, la televiziunea de stiri, pe benzile curgatoare,  evolutia si urmarile actelor ei.

Ma opresc deocamdata aici. Am trecut in revista doar o parte din preocuparile asa-zis  "diabolice” ale tinerei fete.

Doamnelor si domnilor, in drumurile dumneavoastra s-ar putea sa o intalniti. Va rog insa sa nu o judecati si sa nu-i faceti rau. Pentru ca ati saraci lumea de un om care isi asuma raul pentru ca noi sa intelegem ce este acesta si sa alegem in consecinta sa traim mai bine.

Va multumesc

***intalnirea***

***intalnirea***


Nu-l mai vazuse de atata timp.
S-au intalnit la Muzeul figurinelor din ceara.
El, ca exponat
Ea, ca vizitatoare...

***raspunsul directorului Gradinii Zoologice***

***raspunsul directorului Gradinii Zoologice***

Ca reporter de investigatii viata mea profesionala s-a schimbat complet dupa interviul cu parintele Fusaru.

Va reamintesc ca parintele Fusaru este un popa trecut de 60 de ani, ras in cap si cu o mica barba vopsita in negru si care, imbracat in haine preotesti de slujba, impreuna cu mai tanara lui preoteasa, o duduie la vreo 25 de ani, mergeau ziua in amiaza mare in parcul orasului, se asezau pe o banca pe aleea principala, apoi incepeau sedintele de dezmierdari, atingeri nepotrivite si pupaturi sub ochii trecatorilor si ai privitorilor indignati.

Dupa interviul cu acest personaj insolit am avut foarte multe comenzi. A urmat o serie de calatorii obositoare in regiune pentru a cunoaste tot felul de oameni, care mai de care mai neobisnuiti, ceea ce mi-a distrus tot timpul liber.

Asa l-am cunoscut si pe Domnul Costache, absolvent de medicina veterinara si directorul Gradinii Zoologice din orasul vecin. Domnul Costache devenise doar de 2 ani directorul Gradinii Zoologice si reusise reabilitarea acestei institutii. Gradina Zoologica ajunsese unul dintre punctele de atractie din regiune. Succesul sau a fost imediat analizat pe toate partile pentru a observa ce substrat are, astfel incat modelul sa fie preluat si de alte institutii.

Se observase printre altele, ca in zilele de week-end afluenta de vizitatori crescuse cu 200%. Desi toata lumea s-ar fi asteptat sa predomine statistic copiii, ca grupe de varsta, rezultatele studiului au aratat ca in peste 90% din cazuri publicul era unul feminin, cu varste intre 17 si 24 ani.

Ce se intampla de fapt?

Directorul a vrut  sa vada cu ochii lui ceea ce  descoperise metoda statistica. A observat cu stupoare, dar si cu placere, grupuri, grupuri de cate trei-patru tinere, neinsotite de vreo parte barbateasca, fetiscane care mai de care mai aratoase si mai modern imbracate.

Cu ajutorul unui Centru de Cercetari Psihologice a pregatit un formular care a fost inmanat tinerelor la intrare in Gradina Zoologica, unde erau respectuos rugate sa-l completeze.

L-am intrebat pe Domnul Costache despre rezultatul studiului sau pentru  a-l consemna in interviu.  

“Fetele viziteaza mai des Gradina Zoologica pentru a studia comportamentul jivinelor. Cred ca acest lucru le-ar ajuta ulterior in viata”

Mi-a fost teama sa trec in interviu acest raspuns al directorului. Am preferat sa insist pe anumite  amanunte biografice ale sale, unele nu chiar ortodoxe (de exemplu, student fiind, a hacuit exemplarele laboratorului de vivisectie si a blocat activitatea studenteasca pe 3 luni).

Insa, de atunci, daca intalnesc vreo persoana, evident de sex feminin, care ma atrage, o abordez frontal, prima intrebare fiind cat de des a vizitat Gradina Zoologica.

***nenorocirea rabinului Haimovitz, fost halterofil***

***nenorocirea rabinului Haimovitz, fost halterofil***

Desi aflat intr-o forma fizica de invidiat pentru cei 85 de ani ai sai, rabinul Haimovitz era inchis si supravegheat de aproape 10 ani in propria casa. Un sindrom demential ireversibil se abatuse asupra lui ca o nenorocire. Rareori mai recita cate un pasaj din Torah sau intretinea discutii imaginare cu personaje biblice. Ajunsese o povara pentru mica comunitate care primea lunar din Israel o suma de bani necesara pentru intretinerea batranului. Intretinere care devenea de la an la an din ce in ce mai dificila.  

Rabinul Haimovitz era un munte de om care pe langa studiile biblice fusese pasionat in tinerete de exercitiile fizice si de constructia armonioasa a propriului corp, practicand mai ales halterele, si asta spun cei care l-au cunoscut, aproape ca un profesionist. De aceea, multi oaspeti erau pe vremuri placut impresionati de aparatele de gimnastica, covorul rulant, nenumaratele haltere pe care rabinul le prezenta ca pe o panoplie de medalii si merite. Acum acestea erau raspandite si nefolosite prin intreaga casa si erau doar locul unde rabinul, atunci cand nu era atent urmarit, isi facea nevoile in tihna cu mintea unui copil de cativa ani.

Cu toata aceasta nenorocire mintea iscoditoarea rabinului, in permanenta degradare si atata cat ii mai ramasese, gasise o metoda prin care sa inlature uitarea. Simpla aducere aminte a unor franturi de pasaje biblice sau evenimente trecute  declansa o nesfarsita repetitie a cuvintelor, uneori inceata alteori cu voce tare, cu scopul de le readuce mereu in memoria subrezita de boala.

Intr-o noapte a fost apucat de groaza si s-a trezit langa fereastra lac de sudoare. O intrebare incolti in mintea lui. Daca boala ii va sterge memoria fara mila lasandu-i doar posibilitatea de a pronunta numele interzis al Domnului?

 .............................................................................................................................................
Nu mult dupa aceea a fost gasit fara suflare, cu fata vanata, spume la gura, cazut la podea printre aparatele sale de exercitii fizice, strangand in mana un colt de hartie cu urmatoarele insemne:

                                                             יהוה

  

***cea mai frumoasa poezie de dragoste***

***cea mai frumoasa poezie de dragoste***


Pentru mine
as scrie
cea mai frumoasa poezie de dragoste

***povestea lui Leonid Spassov***

***povestea lui Leonid Spassov***

Leonid Spassov a fost abandonat de catre mama sa la maternitatea raionala, apoi la cateva zile si de catre tata.

Istoria vietii, de fapt a bolii lui, poate fi povestita pe scurt (cum voi incerca) sau mai pe larg, desi acest aspect, dupa cum vom vedea mai incolo, cel putin pe el, pe Leonid Spassov nu il va afecta in nici un chip.

De la inceput a fost indragit de tot personalul maternitatii. Un copil bine dezvoltat, blond, cu ochii albastri, jucaus, era mai mereu in bratele asistentelor si infirmierelor care il ocroteau si il hraneau cu grija. O asociatie maternala, caritabila a preluat copilul. Dupa completarea formelor legale, Leonid Spassov urma astfel sa ajunga la noua sa familie.

Parintii adoptivi au sesizat primele semne ale bolii la inceputul  claselor primare. Nu ajungea niciodata la scoala la ora potrivita. Desi invatatoarea explica cu rabdare executarea bastonaselor si a cerculetelor, Leonid Spassov fie prelungea liniile pe nenumarate pagini sau desena incontinuu cercuri concentrice fara oprire. Toate aceste lucruri ar fi durat la nesfarsit probabil daca tovarasa invatatoare nu intervenea de fiecare data strigandu-i in gura mare sa se opreasca, speriind astfel restul clasei. Cu greutate si doar la interventia parintilor trecea fiecare clasa. Matematica a fost o piatra de moara pentru el. In locul cifrelor, adunate, inmultite sau impartite, desena tot felul de culori (acest lucru fiind unul din modurile in care el intelegea lumea, adica fiecare cifra ca pe o culoare). La ora de muzica isi deranja colegii ascultand la nesfarsit cate o nota sau un acord musical disonant. 

A fost consultat de nenumarate echipe de medici. Intr-un tarziu, disperati, parintii au cerut ajutorul savantului neurolog Anatol Redlinger director al Centrului de studii pentru minte din capitala republicii. A urmat acolo nenumarate investigatii si examene clinice.

Profesorul Anatol Redlinger a incercat sa explice pe intelesul tuturor boala lui Leonid Spassov:

“ Asa cum, ca oameni obisnuiti, ne nastem cu 10 degete la maini si 10 degete la picioare, un nas, doua urechi, doi ochi, cu o dispozitie si o conformatie normala a viscerelor interne,  cu simtul vazului, auzului si mirosului, tot asa, ne nastem cu priceperea si puterea de a intelege notiuni precum timp, spatiu si multe altele, fara de care prezenta noastra in lume nu ar fi cu putinta. In cazul de fata, cazul pacientului nostru Leonid Spassov, ne aflam in fata unui individ aparent normal din punct de vedere fizic, dar care nu are tocmai aceste atribute specific umane si anume capacitatea de a percepe spatiul si timpul, cel putin nu in modul in care noi ceilalti, ca persoane sanatoase, intelegem aceste lucruri”

Cazul lui a fost prezentat la numeroase congrese internationale. A fost examinat si de catre alti specialisti de renume din alte tari. In America déjà se glumea pe seama acestui sindrom Spassov, numit de americani “syndrome space-off”.

In cele din urma a fost abandonat chiar si de catre parintii adoptivi. Profesorul Anatol Redlinger din compasiune, l-a cazat pentrul restul vietii intr-o mica rezerva in Centrul de studii pentru minte unde Leonid Spassov deseneaza si asculta sunete prelungi pana la epuizare.

Anii au trecut. Leonid Spassov, acum un batran cu barba alba isi duce traiul obisnuit in mica rezerva din Centrul de studii pentru minte ce poarta astazi numele profesorului Anatol Redlinger. Este vizitat in continuare de catre curiosi si mai ales de medicii rezidenti ce trec pe aici in stagiu.
Mai toti il compatimesc pentru trecerea timpului si pentru conditiile improprii in care traieste.

Dar nimeni nu stie ca Leonid Spassov in sinea sa ramane un om fericit  

***crima celui mai tanar francmason***

***crima celui mai tanar francmason***

                                                         lui Tudor Tuhari


Cand a intrat in francmasonerie era cel mai tanar dintre frati intru credinta. Toata familia era bucuroasa desi bunicul Nicolae nu a fost niciodata de acord cu organizatiile secrete sau ultrasecrete. Dupa ritual, la final, a primit din partea maestrului doua perechi de manusi din catifea alba cu insemnele in fir aurit ale lojei. Traditia trebuia strict respectata.

O pereche de manusi era folosita in timpul ritualului la fiecare intalnire programata a fratilor. Pe cealalta pereche, conform scrierilor din Cartea Sfanta, initiatul  trebuia sa o lase in grija, in semn de mare pretuire, unei persoane de suflet din viata sa. Nu a stat mult pe ganduri. Cu cea mai mare dragoste a dat manusile prietenei sale.

Timpul a trecut. Relatia lui cu ea nu mai mergea de mult. Traiau acum in orase diferite, servicii diferite. Cu toate astea se sunau aproape zilnic la telefon si se intalneau atunci cand ea revenea acasa. Se intreba deseori seara, la o tigara, pe banca din fata blocului,  atunci cand privea oarecum invidios cuplurile de tineri, pana cand? Oare gresise atunci cand imbatat de bucuria consfintirii  lasa-se manusile in grija ei?

De la o vreme primea din ce in ce mai multe telefoane anonime. Indivizi necunoscuti il anuntau despre schimbarile din viata ei si calea de desfrau pe care ea o apucase. Nu accepta deloc aceasta turnura a evenimentelor. Pe zi ce trece era condus de ura si panica.

Atunci cand ea a revenit in oras, l-a invitat acasa. 

.................................................................................................................................................................

I-a cerut cu voce calma manusile. Si le-a tras pe fiecare mana si apoi fara nici un cuvant a sugrumat-o. Cu cordonul portocaliu de la halatul de baie al fetei a legat un nod cu care i-a imprejmuit gatul, altadata loc de atingeri suave. Cu greutate a ridicat-o pana la nivelul plafonului, acolo unde atarna un carlig pentru lustrele cu petrol lampant din  vechile case boieresti, de care a agatat celalalt capat al cordonului. Totul era aproape perfect. Si-a scos in graba manusile, le-a asezat in tocul lor si a parasit casa.

Ancheta de politie nu a durat mult. Expertiza criminalistica a stabilit cu certitudine ca fusese un caz tipic de suicid. Politia i-a inapoiat acasa manusile, pe care le-a lasat in grija bunicii.

Si astazi, atunci cand inconjurat de frati, in ritualul de fiecare saptamana, canta in cor si ridica mainile alb-inmanusate spre cer, catre Marele Arhitect, ii apare in ochi  figura ei.     

***sfarsitul lui Burattino***

***sfarsitul lui Burattino***

Stergandu-si lacrimile cu o batista murdara, 

cu o lumanare in mana,   

Papa Carlo isi blestema ziua in care a hotarat sa-l ciopleasca pe Burattino.

Cu o ultima suflare, Burattino ii spuse ultima minciuna:

“Tata, sa stii ca viata e frumoasa”

Si lumanarea se stinse.....

***ultima marturie a unui dulau batran si obosit***

***ultima marturie a unui dulau batran si obosit***

“Am fost dat afara de catre stapan, din gospodarie, in urma cu aproape sapte ani.

Intr-o dimineata, fara a-mi mai aduce apa si mancare, stapanul meu a rupt sarma cu care era legata zgarda de lantul custii, apoi m-a alungat pe poarta.  A fost probabil nemultumit de faptul ca nu latram la trecatorii care greseau adresa si intrau in curte.

Am revenit zile la rand in fata casei dar fie stapanul, fie copii sai m-au injurat si au aruncat cu pietre in mine.

Viata pe strazi, hai-hui, nu a fost usoara. Hrana e greu de gasit. Adapost, ici si colo. In plus, sunt si conflicte, uneori sangeroase, cu haitele locului.

Acum la batranete, dupa o viata, mare parte din ea dusa pe strazi, o singura placere mi-a mai ramas. Placerea de a ataca din cand in cand roata vreunui automobil care trece in viteza pe strada (ce-i drept, cu cativa ani in urma, saream  si la rotile biciclistilor, insa nu mult dupa aceea, am renuntat cautand senzatii mai rafinate, mai riscante si mai puternice).

Putini isi inchipuie ce trairi trezeste in mintea unui caine o roata de automobil  in miscare. Pentru oameni, ‘atacul’ vreunui caine aparent linistit la trecerea razleata a unui automobil, pare un gest ilogic, violent si animalic.

Dar va spun, nu exista placere mai mare. E un sentiment amestecat de furie si satisfactie,  in care mintea iti este inundata de culorile si imaginile create de centrifuga rotilor, in care uiti de greutatile vietii de caine vagabond, si in care, dusmanul imaginar pe care l-ai putea prinde si care e o forma geometrica perfecta dispare in cateva secunde (nu inteleg nici acum, cum unii alearga  dupa cate o pisica diforma)…… .“

Un Mercedes de culoare alba aflat in mare viteza se apropia. Din masina  razbatea strident o muzica cu iz oriental. Soferul, fara a mai tine seama de nimeni si de nimic, i-a strivit intr-o secunda capatana cainelui, aruncand pe asfalt fragmente de creier, sange si par ale unui dulau batran si obosit.