***ultima marturie a unui dulau batran si obosit***
“Am fost dat afara de catre stapan, din gospodarie, in urma cu
aproape sapte ani.
Intr-o dimineata, fara a-mi mai aduce apa si mancare,
stapanul meu a rupt sarma cu care era legata zgarda de lantul custii, apoi m-a
alungat pe poarta. A fost probabil
nemultumit de faptul ca nu latram la trecatorii care greseau adresa si intrau
in curte.
Am revenit zile la rand in fata casei dar fie stapanul, fie
copii sai m-au injurat si au aruncat cu pietre in mine.
Viata pe strazi, hai-hui, nu a fost usoara. Hrana e greu de
gasit. Adapost, ici si colo. In plus, sunt si conflicte, uneori sangeroase, cu
haitele locului.
Acum la batranete, dupa o viata, mare parte din ea dusa pe
strazi, o singura placere mi-a mai ramas. Placerea de a ataca din cand in cand
roata vreunui automobil care trece in viteza pe strada (ce-i drept, cu cativa
ani in urma, saream si la rotile
biciclistilor, insa nu mult dupa aceea, am renuntat cautand senzatii mai
rafinate, mai riscante si mai puternice).
Putini isi inchipuie ce trairi trezeste in mintea unui caine
o roata de automobil in miscare.
Pentru oameni, ‘atacul’ vreunui caine aparent linistit la trecerea razleata a
unui automobil, pare un gest ilogic, violent si animalic.
Dar va spun, nu exista placere mai mare. E un sentiment
amestecat de furie si satisfactie,
in care mintea iti este inundata de culorile si imaginile create de
centrifuga rotilor, in care uiti de greutatile vietii de caine vagabond, si in
care, dusmanul imaginar pe care l-ai putea prinde si care e o forma geometrica
perfecta dispare in
cateva secunde (nu inteleg nici acum, cum unii alearga dupa cate o pisica diforma)…… .“
Un Mercedes de culoare alba aflat in mare viteza se apropia.
Din masina razbatea strident o
muzica cu iz oriental. Soferul, fara a mai tine seama de nimeni si de nimic,
i-a strivit intr-o secunda capatana cainelui, aruncand pe asfalt fragmente de
creier, sange si par ale unui dulau batran si obosit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu