***povestea lui Leonid Spassov***

***povestea lui Leonid Spassov***

Leonid Spassov a fost abandonat de catre mama sa la maternitatea raionala, apoi la cateva zile si de catre tata.

Istoria vietii, de fapt a bolii lui, poate fi povestita pe scurt (cum voi incerca) sau mai pe larg, desi acest aspect, dupa cum vom vedea mai incolo, cel putin pe el, pe Leonid Spassov nu il va afecta in nici un chip.

De la inceput a fost indragit de tot personalul maternitatii. Un copil bine dezvoltat, blond, cu ochii albastri, jucaus, era mai mereu in bratele asistentelor si infirmierelor care il ocroteau si il hraneau cu grija. O asociatie maternala, caritabila a preluat copilul. Dupa completarea formelor legale, Leonid Spassov urma astfel sa ajunga la noua sa familie.

Parintii adoptivi au sesizat primele semne ale bolii la inceputul  claselor primare. Nu ajungea niciodata la scoala la ora potrivita. Desi invatatoarea explica cu rabdare executarea bastonaselor si a cerculetelor, Leonid Spassov fie prelungea liniile pe nenumarate pagini sau desena incontinuu cercuri concentrice fara oprire. Toate aceste lucruri ar fi durat la nesfarsit probabil daca tovarasa invatatoare nu intervenea de fiecare data strigandu-i in gura mare sa se opreasca, speriind astfel restul clasei. Cu greutate si doar la interventia parintilor trecea fiecare clasa. Matematica a fost o piatra de moara pentru el. In locul cifrelor, adunate, inmultite sau impartite, desena tot felul de culori (acest lucru fiind unul din modurile in care el intelegea lumea, adica fiecare cifra ca pe o culoare). La ora de muzica isi deranja colegii ascultand la nesfarsit cate o nota sau un acord musical disonant. 

A fost consultat de nenumarate echipe de medici. Intr-un tarziu, disperati, parintii au cerut ajutorul savantului neurolog Anatol Redlinger director al Centrului de studii pentru minte din capitala republicii. A urmat acolo nenumarate investigatii si examene clinice.

Profesorul Anatol Redlinger a incercat sa explice pe intelesul tuturor boala lui Leonid Spassov:

“ Asa cum, ca oameni obisnuiti, ne nastem cu 10 degete la maini si 10 degete la picioare, un nas, doua urechi, doi ochi, cu o dispozitie si o conformatie normala a viscerelor interne,  cu simtul vazului, auzului si mirosului, tot asa, ne nastem cu priceperea si puterea de a intelege notiuni precum timp, spatiu si multe altele, fara de care prezenta noastra in lume nu ar fi cu putinta. In cazul de fata, cazul pacientului nostru Leonid Spassov, ne aflam in fata unui individ aparent normal din punct de vedere fizic, dar care nu are tocmai aceste atribute specific umane si anume capacitatea de a percepe spatiul si timpul, cel putin nu in modul in care noi ceilalti, ca persoane sanatoase, intelegem aceste lucruri”

Cazul lui a fost prezentat la numeroase congrese internationale. A fost examinat si de catre alti specialisti de renume din alte tari. In America déjà se glumea pe seama acestui sindrom Spassov, numit de americani “syndrome space-off”.

In cele din urma a fost abandonat chiar si de catre parintii adoptivi. Profesorul Anatol Redlinger din compasiune, l-a cazat pentrul restul vietii intr-o mica rezerva in Centrul de studii pentru minte unde Leonid Spassov deseneaza si asculta sunete prelungi pana la epuizare.

Anii au trecut. Leonid Spassov, acum un batran cu barba alba isi duce traiul obisnuit in mica rezerva din Centrul de studii pentru minte ce poarta astazi numele profesorului Anatol Redlinger. Este vizitat in continuare de catre curiosi si mai ales de medicii rezidenti ce trec pe aici in stagiu.
Mai toti il compatimesc pentru trecerea timpului si pentru conditiile improprii in care traieste.

Dar nimeni nu stie ca Leonid Spassov in sinea sa ramane un om fericit